Proiectul legislativ prin care personalul Consiliului Legislativ ar urma să beneficieze de pensii de serviciu, care nu sunt bazate pe contributivitate, nu a întrunit voturile necesare pentru a trece de Camera Deputaților, după ce PSD și PNL nu s-au înțeles cu privire la actualul mandat al șefului Consiliului, fostul ministru al Justiției Florin Iordache. Deși limitează mandatele președintelui Consiliului Legislativ la două, proiectul prelungește cu 5 ani mandatul lui Iordache, care se află de 2 ani și jumătate în primul mandat, iar liberalii ar fi dorit ca după aprobarea legii să se facă noi alegeri pentru conducerea instituției.
Florin Iordache a trimis o notificare către Biroul permanent al Camerei Deputaților în care anunță că lunea trecută a depus jurământul în funcția de președinte al Consiliului Legislativ. El mai informează conducerea forului legislativ că în termen de 15 zile va opta pentru una din cele două funcții deținute, cea de președinte al Consiliului Legislativ, respectiv cea de deputat.
Gurpul parlamenar al PNL a depus, joi, la Curtea Constituțională sesizarea cu privire la neconstituționalitatea Hotărârii Parlamentului prin care Florin Iordache ete numit în funcția de președinte al Consiliului Legislativ. Liberalii consideră că Iordache trebuia să obțină voturile majorității calificate a Parlamentului și că social-democratul nu îndeplinește condiția legală privind buna reputație profesională și morală, cerută de lege.
Florin Iordache, fost ministru al Justiției în Guvernul Grindeanu și actual vicepreședinte al Camerei Deputaților a fost votat, marți, de majoritatea parlamentară, pentru a ocupa funcția de președinte al Consiliului Legislativ.
Curtea Constituțională a României (CCR) a admis, miercuri, sesizarea privind lipsa completurilor de trei judecători specializate în fapte de corupție de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Sesizarea a fost făcută de Florin Iordache, în calitate de președinte delegat al Camerei Deputaților. Pronunțarea a fost amânată de mai multe ori până acum.
Comisia specială pentru modificarea legilor justiției, condusă de deputatul PSD Florin Iordache, a adoptat, luni, modificarea articolului 297 din Codul penal cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu, astfel că infracțiunea nu se pedepsește dacă prejudiciul este până în salariul minim brut pe economie - 1.900 de lei. În plus, se consideră abuz în serviciu dacă scopul este de a obține foloase materiale necuvenite pentru sine, soț sau rude până la gradul II. În timpul dezbaterilor, deputatul PSD Oana Florea a propus abrogarea infrațiunii de abuz în serviciu.
Comisia specială pentru modificarea legilor justiției condusă de Florin Iordache a eliminat, luni, din sfera infracțiunii de abuz în serviciu elaborarea, emiterea sau aprobarea actelor normative de către Parlament și Guvern.
PSD a angajat în primăvară o firmă de lobby din Washington pentru a încerca să-i obțină lui Liviu Dragnea întâlniri cu vicepreședintele SUA Mike Pence și cu președintele Camerei Reprezentanților din Congresul Statelor Unite, Paul Ryan, partidul plătind în acest scop suma de 100.000 de dolari. Din documentele firmei rezultă că Dragnea vroia chiar o întrevedere cu președintele SUA, Donald Trump.
Transportatorul low-cost Ryanair, cea mai mare companie de profil din Europa și al patrulea jucător de pe piața românească din punctul de vedere al cotei de piață, îl ironizează pe ministrul Justiției, Florin Iordache, într-o imagine publicitară postată pe pagina sa de Facebook.
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirică, vicepreședinte PSD și lider al filialei Iași a partidului, cere abrogarea urgentă a OUG de modificare a codurilor penale și demisia lui Florin Iordache din funcția de ministru al Justiției. Chirică a făcut declarația într-o conferință de presă la Iași, în timp ce la București începea ședința Comitetului Executiv al partidului.
Ministrul Justiției, Florin Iordache, și-a delegat atribuțiile secretarului de stat Constantin Sima, pentru perioada 1-7 februarie.
Gruparea Peluza Cătălin Hâldan a suporterilor echipei Dinamo București neagă, într-un mesaj postat pe Facebook, relatările din presă potrivit cărora membrii acesteia ar fi participat în mod organizat la violențele de la protestul din Piața Victoriei din seara zilei de 1 februarie și că ar fi fost plătiți pentru asta.
UPDATE Peste 40.000 de manifestanți au ajuns în fața sediului Guvernului, duminică seară, pentru a protesta față de proiectele Executivului vizând grațierea și modificarea codurilor penale, după un marș pe traseul Piața Universității - Piața Unirii - Calea Victoriei - Bulevardul Magheru - Piața Romană - Piața Victoriei. Demonstranții au cerut demisia Guvernului și au scandat "Cu ordonanța ne fură speranța".